2010, noutăţi pe piaţa GPS

Navigatoarele pe bază de GPS şi serviciile de localizare şi-au păstrat atractivitatea în rândul consumatorilor, analiştii previzionând o creştere constantă a pieţei de profil. Astfel, conform „World GPS Market Forecast to 2013“, procentul mediu de creştere va fi de circa 20%, valoarea pieţei ajungând la peste 70 miliarde USD în 2013.
Creşterea de 20%, în ciuda evoluţiei economice generale, este justificată de introducerea unor funcţionalităţi şi servicii inovatoare, convergenţei dintre tehnologiile GPS şi RFID precum şi generalizării integării chipurilor GPS în majoritatea smartphone-urilor. Pentru o mai bună înţelegere a pieţei, trebuie abordate separate diferitele segmente ale acesteia. Pentru că, spre exemplu, vânzările de navigatoare GPS dedicate sunt în scădere, dar serviciile de localizare şi smartphone-urile cu GPS înregistrează creşteri accelerate. Astfel, pe piaţa apar noi jucători ce vor lua rapid în greutate (Nokia şi Apple, spre exemplu), iar cei tradiţionali îşi consolidează poziţiile şi încearcă se se reinventeze prin introducerea de noi funcţionalităţi şi servicii.

Mitac îşi consolidează poziţia
Compania taiwaneză Mitac, care deţine şi marca Mio, a cumpărat la începutul anului divizia de produse consumer a Magellan Navigation. Tranzacţia acoperă un portofoliu extins de navigatoare GPS auto (RoadMate şi Maestro) şi portabile (Triton), precum şi aplicaţii şi hărţi, dar nu şi produsele profesionale dezvoltate de Magellan (GPS-uri maritime, supraveghere teritorială etc.). Alături de Mio, Mitac mai deţine şi marca Navman, iar prin această achiziţie, intenţionează dezvoltarea unui portofoliu de produse premium prin care să-şi consolideze poziţia globală, unde deţine deja o cotă bună de piaţă prin linia de produse Mio. Mio, distribuit în România de Mio Technologics, este lider pe piaţă locală, cu un marketshare de peste 50%.

Servicii complementare
Producătorul olandez TomTom a introdus un sistem de monitorizare a traficului ce poate fi de mare ajutor utilizatorilor din regiunile foarte aglomerate. Sistemul ,,High Definition Traffic“ monitorizează semnalul electronic al telefoanelor mobile oferind o imagine realtime a deplasării acestora. Cu ajutorul telefoanelor din interiorul vehiculelor, TomTom poate măsura viteza traficului şi locaţia. TomTom a cumpărat acces la date anonime de trafic de la Vodafone, fără ca informaţii personale despre utilizatori să fie înregistrate sau necesare pentru prestarea acestui serviciu. Oficialii TomTom consideră că „High Definition Traffic“ oferă o acurateţe mai mare de până la cinci ori faţă de sistemele clasice, care combină date de la autorităţi şi incidente raportate, şi poate acoperi de zece ori mai multe drumuri, cel puţin în Olanda. Cu ajutorul acestui sistem, utilizatorii pot alege cele mai bune alternative pentru deplasare şi pot verifica gradul de aglomeraţie al unor trasee. Testat în 2008, serviciul este în curs de extindere în mai multe ţări europene.

GPS pe smartphone
2010 a adus utilizatorilor de iPhone câteva aplicaţii care să exploateze GPS-ul încorporat. Una dintre cele mai interesante a fost lansată în contextul Olimpiadei de iarnă de la Vancouver: Ghidul mobil al spectatorului. În principiu, aplicaţia oferea orientare, program bazat pe locaţii, informaţii despre obiective, rezultate real-time pentru toate concursurile etc. şi se adresa inclusiv celor care nu erau prezenţi fizic în Vancouver. Complementar, era integrat şi un serviciu Google StreetView Snowmobile ce permitea şi accesarea unor pârtii de ski.

Ovi Maps
Pentru a face faţă competiţiei tot mai acerbe, Nokia a lansat la începutul anului o versiune gratuită a serviciului OVI Maps ce permite navigarea GPS pe cele mai multe dintre smartphoneurile Nokia existente pe piaţă. Serviciul permite navigarea turn-by-turn, acces gratuit pe viaţă la hărţi pentru 70 de ţări, informaţii despre obiective, precum şi ghidurile Lonely Planet şi Michelin. Nokia’s Ovi Maps este un serviciu bazat pe aplicaţiile şi hărţile NAVTEQ, companie cumpărată de Nokia în 2009. Complementar Ovi Maps, Nokia va oferi o serie de accesorii pentru a transforma smarthone-urile în veritabile navigatoare: sisteme de prindere pentru parbriz, minidifuzoare pentru o mai bună direcţionare a informaţiilor vocale etc. Baza extrem de largă de smartphone-uri cu GPS existentă pe piaţă, circa 27 milioane unităţi, va permite Nokia o extindere foarte rapidă a acestui tip de servicii. Conform ABI Research, în 2009 vânzările de smartphone-uri cu GPS au atins 240 milioane unităţi, cu o creştere de 6,4% faţă de 2008. Conform analizelor, cererea de iPhone, BlackBarry şi Nokia serie N a determinat acest rezultat, iar estimările indică menţinerea trendului, cel puţin până în 2014. Similar, telefoanele fără GPS vor înregistra scăderi ale vânzărilor cu 4-5 procente. Până în 2014, nouă din zece smartphone-uri vor avea un chip GPS încorporat, faţă de unul din trei în 2008.

Dell aduce GPS-ul pe laptop
Dell a introdus, opţional, GPS-ul combinat cu poziţionarea Wi-Fi pentru majoritatea laptopurilor şi netbook-urilor din portofoliu. Mai mult decât adăugarea unui chip GPS, Dell a dezvoltat o strategie pentru dezvoltarea unor servicii bazate pe localizare. Spre exemplu, a iniţiat un parteneriat cu website-ul loki pentru introducerea unor funcţionalităţi de localizare a căutărilor (magazine, restaurante etc.) şi a interacţiunii social media. Pachetul este promovat cu numele ,,Dell Wireless 700 Location Solution“ şi va fi oferit în premieră pentru Dell Mini 10, un portabil compact (diagonală de 10 inci), ideal pentru navetişti. Alături de GPS, Dell wireless 700 Solution va integra şi un sistem de poziţionare Wi-FI de la Skyhook. Acest sistem are acces la o bază de date cu locaţii Wi-Fi şi permite localizarea portabilului acolo unde semnalul GPS nu este accesibil, cu precădere în interiorul clădirilor.

Concluzii
Piaţa de profil va fi serios afectată în 2010 dintr-un cumul de factori de la situaţia economică, până la reducerea preţului mediu de vânzare. Evoluţia vânzărilor este influenţată de situaţia economică generală şi de deciziile luate de autorităţi în plan economic, a declarat directorul de marketing şi vânzări al Mio Technology România Sergiu Gânscă, citat de Mediafax. De asemenea, oficialul Mio în România, consideră că piaţa locală poate atinge în 2010 un volum de 40.000 de unităţi, ceea ce reprezintă o scădere considerabilă faţă de 2009, când s-au vândut cca 60.000 de unităţi. Mai mult, preţul mediu pentru un aparat GPS a scăzut cu 10% în acest an, fiind pentru Mio de cca 170 Euro. Trendul regresiv este confirmat şi de George Vintilescu, Director de Vânzări Televoice (producătorul Evolio) care consideră că ,,prima jumătate a fost conform aşteptărilor, piaţa a scăzut cu cca 20%, dar este posibil ca evoluţiile economice să ducă această scădere până la 30% faţă de anul 2009“. Scăderea vânzărilor pe domeniul auto, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei şi toate celelalte efecte negative produse de actuala criză economică şi-au pus amprenta şi pe numărul de dispozitive comercializate. „Mizăm însă foarte mult pe constientizarea conducătorilor auto că sistemele de navigaţie nu mai sunt bunuri de lux. Preţurile sunt accesibile, iar utilizarea unui sistem de navigaţie permite optimizarea traseelor pe care urmează să le parcurgă, astfel încât să obţină atât reduceri de timp, cât şi reduceri ale consumului de combustibil”, a declarat Voicu Oprean, director general AROBS Transilvania Software (producătorul Smailo). Totuşi, producătorii tradiţionali, globali sau locali, mizează pe o revenire a pieţei şi nu se poate spune că văd o ameninţare directă din partea pieţei de smartphone-uri cu GPS. Sursele de creştere sunt identificate la nivelul modelelor premium (singura nişă care a înregistrat creştere în prima jumătate a anului), precum şi prin adăugarea unor tehnologii noi precum: display-uri High Definition cu diagonale peste 5 inci, receptoare GPS foarte performante, bluetooth, wi-fi şi capabilităţi de browsing etc. De asemenea, se aşteaptă o revenire a pieţei auto care influenţează direct piaţa de navigatoare GPS.

Sursa: www.marketwatch.ro

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s